scris azi, 14 februarie 2010
ciudat ce trece timpul. asta am realizat atunci cand am gasit titlul pentru ce urmeaza sa scriu. oricum timpul ramane un element esential pentru tot ceea ce suntem. asa ca dau vina pe Cronos pentru ca azi, la ora asta, scriu in loc sa iubesc. in primu rand mi se pare o mare prostie sa existe o zi a indragostitilor. de parca doar astazi ar trebui sa iubesti. si o mare prostie mi se pare faptul de a oferi astazi flori. deja a devenit un stereotip. cand intrebi pe cineva ce face de 14 februarie spune ca ofera flori si face un cadou persoanei iubite. Doamne, ce stil de iubit mai au unii. normal ar fi sa oferi o floare in fiecare zi jumatatii tale, dar traim intr-o lume mult prea virtuala cu prea multe transformari. si din cate stiu robotii nu ofera flori. doar atunci cand sunt controlati de altcineva. si cam asa suntem si noi. oferim o floare doar atunci cand suntem controlati de un moment anume, de o anume zi cu damf de sarbatoare.
astazi, 14 februarie 2010, nu am facut nimic. nu am oferit flori, nici cadouri, nici zambete, nimic. pentru mine a fost o zi ca oricare alta, fara febra ridicata a dragostei, fara o inhalare a gramului de romantism. incep sa cred ca sunt al dracului de misogin. si asta datorita celor care traiesc cu si pentru impresia ca dragostea poate fi cumparata. si prin chestia asta unii pun capul fericiti pe perna, consolandu-se cu ideea ca au cumparat un suflet. de fapt, prietenilor, cumparati o simpla idee. o idee pe care o sa o transmiteti din generatii in generatii. iar peste vreo 100 de ani o sa ne trezim ca ne dam ADD in lista sufletului. de cine ne place il punem intr-un loc special, de cine nu, le dam IGNORE. si cum am putea sa dam ignore cuiva cand de noi am uitat de mult? uitam cat de simpli suntem si vrem sa parem complicati, de neinteles. vrem sa credem ca viata e un film de actiune in care ceilalti cauta sa ne raneasca iar noi suntem eroii principali. si poate de asta reactionam asa de stupid si fara sa gandim uneori, pentru ca avem impresia ca eroul principal nu moare niciodata. o sa crezi ca am deviat de la subiect. dar nu. totul tine de dragoste. tot ce facem. nu ma refer aici la modul de dragoste dintre iubiti, ci la modul de dragoste dintre oameni. vrem sa fim fericiti, dar ne cautam fericirea in lucrurile pe care le are vecinu, gandindu-ne ca meritam si noi mai mult. dar cand o sa incetam sa ne gandim la ce meritam fiecare. hai sa ne analizam fiecare trecutul. oare chiar meritam toate lucrurile bune pe care le-am avut? oare am facut mereu bine? oare am fost mereu cu gandul si la ceilalti nu numai la noi? poate aberez…dar un motiv de sarbatoare avem in fiecare zi, un motiv de dragoste la fel. nu numai azi, 14 februarie 2010, ci in fiecare zi cand deschidem ochii. in fiecare zi ni se intampla un miracol, dar nu il intalnim pentru ca el apare de multe ori in lucurile simple, care nu ne mai intereseaza azi. asa ca incepem sa credem ca maine va fi la fel ca azi. si asta dintr-un singur motiv…frica de a iubi, de a face ceea ce vrei cu adevarat. iar pentru asta o sa va dau un exemplu.
era un tanar care avusese o relatie cu adevarat frumoasa. in care iubea si era iubit. si cum se spune ca orice e frumos tine putin, intr-o zi povestea cea frumoasa se termina. personajul nostru incearca sa gaseasca altceva, pe altcineva, un model de perfectiune. si poate ca trecuse pe langa el de atatea ori, dar nu avea curajul de a face mai mult decat faptul de a admira din afara. asa ca trece un an, si personajul nostru se gaseste singur pe strada. citise o carte in care i se spunea ca unii oameni puteau comunica cu ingerii lor asa ca incearca si el. in gandul lui incepe sa ii puna intrebari ingerului lui referitoare la faptul ca e singur si ca nu isi poate gasi pe nimeni. de ce? ingerul nu ii raspunde. asa ca personajul nostru renunta. continuand ca mearga pe strada la un moment dat intalneste un caine care bea apa dintr-o balta. nimic iesit din comun isi zice. asta pana cand cainele incepe sa ii ia urma. se apropia tot mai mult de el. iar el simtea adrenalina prin vene. vroiam sa fuga dar ii era rusine de multimea aflata pe drum. asa ca merge inainte. cainele dupa el. cainele se afla la o distanta la care usor putea sa il muste, fara sa schiteze un gest. speriat, personajul nostru ajunge la trecerea de pietoni. acum rasufla usurat stiind ca animalul nu ii va lua urma. cand paseste pe cealalta parte a trotuarului aude in cap o voce. “acum stii de ce nu iti gasesti pe nimeni? nu raspunde. sa luam exemplul animalului. desi s-a aflat la o distanta mica, o distanta la care ar fi putut musca din tine fara sa reactionezi nu a facut-o. si stii de ce? pentru ca nu stia cum o sa reactionezi tu. la fel se intampla si cu tine. desi esti mereu aproape de a gasi fericirea, nu o faci, pentru ca iti e frica de cum va reactiona persoana in cauza. iti e frica de respingere. cainele era flamand, putea sa se ospateze cu tine. dar a ales sa ramana flamand pentru ca nu stia cum te vei purta tu. asa ca nu ii urma exemplu. musca si gusta din fericire asa cum iti iese in cale fara sa iti pui intrebari. pentru ca si persoana respectiva face la fel ca tine. nu reactioneza de frica gesturilor tale urmatoare. deci musca si iubeste tot ce intalnesti. daca vei fi respins macar stii ca ai incercat”.
asa ar trebui sa fim toti. sa iubim fara sa punem intrebari. iar azi, 14 februarie 2010, as fi vrut sa fiu acasa, langa cei dragi, sa ii iubesc in felul meu fara sa le-o spun. dar uite-ma aici, azi, 14 februarie 2010, departe de casa, singur intre 4 pereti plictisitori, asteptand sa mi se intample ceva bun, fara sa realizez ca simplu fapt ca ma trezesc in fiecare dimineata e cel mai bun lucru care mi se poate intampla.
(C.Alexandru)
